Azi in drum spre liceu am vazut copii de clasele mici, 1-4. Doar ii privesc cum cara ghiozdanul acela mai mare decat ei, cum merg ei somnorosi fara nici un chef de scoala, cum parintii ii tin de manutele lor mici si ii conduc spre scoala.
Acum mi se pare foarte aiurea asta, ultima parte, sa merg cu parintii de mana. Si de asta ma intreb, "Am crescut asa de mult?".
Cateodata pierd si ore privind copii mici si observ cum gasesc amuzante niste glume care mie mi se par seci, cum gasesc distractiv un joc de'a prinselea care mie mi se pare obositor, cum ei pot fi fericiti de la o bomboana primita care pentru mine mi se pare o batjocora.
Mi-am spus de multe ori in ultima vreme: Vreau sa traiesc din nou ce am trait demult!
Desi ori din reflex ori din cauza persoanelor din jur, incep sa ma port din nou ca o fata de liceu. Ceea ce e trist. Nu spun ca anii de liceu nu sunt frumosi, sunt si ei frumosi in felul lor. Dar copilaria e de aur si doare cand vezi ca trece.
Mi se pare foarte aiurea ca deja de al varsta de 13 ani cauti sa pierzi vremea cu persoane mai mari pentru ca asa poti demonstra colegilor sau altor prieteni ca esti mai matur. Deja de la 15 ani incep aerele de adolescenta (la fete) si incep sa caute numai imbracaminte la moda, un iubit foarte popular, farduri, telefoane si accesorii scumpe. Asa mi se intampla si mie, recunosc, si regret.
[Nu am scris asta ca sa bat apropo de cineva, deci sa nu fie cu suparare]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu